Am vorbit în această dimineață la RFI România despre cum primii bani din PNRR ar putea intra în România în noiembrie, despre cum vedem în USR PLUS modul de implementare a reformelor și a investițiilor ca interes național, dar și despre coaliția cu PNL și UDMR. Iată transcrierea discuției:
Planul Național de Redresare și Reziliență va fi semnat în câteva zile, ceea ce înseamnă că România va avea la îndemână sume importante pentru recuperarea decalajelor și dezvoltarea necesară pentru ca viitoare crize precum actuala pandemie să nu ne mai ia pe nepregătite. Este un instrument financiar fără precedent la nivelul UE, pentru care, în calitate de co-raportor și membru în grupul de lucru de monitorizare al Parlamentului European pentru implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență MRR, urmăresc modul în care planul nostru aprobat este și respectat.
Forma finală a PNRR românesc pleacă de la ideea că toată alocarea de 29,2 miliarde de euro va fi folosită, ceea ce este un lucru foarte bun.
Avem un mix de reforme și de investiții importante. Pe partea de investiții aduc aminte aici faptul că am obținut aproape o derogare de la Comisia Europeană pentru a putea să ne finalizăm rețeaua de autostrăzi. Avem peste 400 de km de autostradă care vor fi finanțați de aici, avem investiții importante și în zona de infrastructură feroviară.
Apoi, o componentă vitală este cea legată de alocarea a peste 3 miliarde de euro pentru construcția și repararea de spitale și o sumă aproape similară pentru zona de educație, infrastructura educațională și dotări în zona de educație.
Nu în ultimul rând, avem partea legată de mediu, de la măsuri de împădurire, până la modul în care ar trebui la nivel local să putem îmbunătăți lucrurile care țin de mediu sau de eficiența energetică în acest val al reconstrucției pe care UE îl propune.
Pe partea de reforme, găsim lucruri care țin de reforma administrației publice, zona de colectare fiscală, tot ce înseamnă componentele legate de eficientizare, digitalizare și debirocratizare. (…)
Pot confirma că varianta PNRR transmisă în pre-ziua părăsirii Guvernului de către USR PLUS este varianta finală a PNRR (ce va fi aprobat oficial – n.r.), cea transmisă într-o vineri seară, la o oră târzie. Aceea este varianta care a intrat în consultarea interservicii, marcând încheierea negocierilor tehnice. De asta am spus deja în spațiul public că putem considera că planul este deja aprobat. Acum urmează formalizarea, prin aprobarea colegiului comisarilor și mai apoi semnarea, după ce, evident, Comisia Europeană va transmite către Consiliul UE această propunere. Până acum, nicio propunere spre Consiliu nu a fost închisă, deci este o procedură mai degrabă formală.
Câți bani intră prin prefinanțare în România
România va angaja toată suma de 29,2 miliarde de euro. Din aceasta, în textul regulamentului, împreună cu colegul meu Siegfried Mureșan am negociat o prefinanțare de 13%. Aceasta duce la o sumă foarte importantă, de 3,8 miliarde de euro, care poate fi cerută imediat, într-o singură tranșă, iar după cum stau lucrurile, această tranșă va intra în România înainte de sfârșitul anului. Estimarea mea este luna noiembrie, pentru că deja CE s-a asigurat că are resursele de pe piețele financiare pentru a acoperi prefinanțarea. (…)
Cât de mare este riscul ca România să nu poată atrage restul de bani, dacă nu realizează reformele
Motivul pentru care a durat mult tot acest proces de pregătire al PNRR este legat de nivelul de detalii pe care România a trebuit să le dea Comisiei Europene, explicații foarte amănunțite. Cu alte cuvinte, CE nu va mai condiționa ulterior chestiuni legate de facturi sau de observare a unor progrese decât în măsura schimbării unor borne pe care le-am stabilit deja. Odată ce se definește unul dintre aceste detalii, banii imediat se virează. Vreau să precizez că nivelul de detaliu, pe partea de investiții, merge până într-atât încât proiectele sunt pregătite, iar din acest punct de vedere evident că avem o șansă foarte bună să putem atrage banii. Sunt optimist că, dacă avem o acțiune disciplinată a guvernului pe planul deja transmis, putem atrage banii fără probleme. (…)
În ceea ce privește partea legată de reforme, aici asta ține de voința politică la nivel guvernamental. Cred că urmează o perioadă de clarificare odată cu finalizarea alegerilor interne din PNL și USR PLUS. Și îndrăznesc să pun pe masă acest scenariu că vom găsi totuși înțelepciunea să putem împinge reformele din PNRR și să nu mai avem vreo interpretare politică, pentru că partea de reforme poate bloca partea de investiții.
Este ceva ce va căpăta probabil contur până la sfârșitul anului în materie de configurație politică și voința politică de a implementa aceste lucruri. Așa cum a spus și Cristian Ghinea, anumite investiții din PNRR au fost deja începute sau se află chiar în finalizare. Acesta este unul dintre avantajele planului, că poate finanța investiții deja în derulare sau chiar încheiate, dacă totul a fost corespunzător acordului din plan.
Pe partea de reforme într-adevăr este nevoie de voință politică la nivel guvernamental și poate chiar la nivel de Parlament. Aici trebuie să fie o înțelegere mai largă, nu legată de putere versus opoziție, ci discutăm de interesul național al României.
Despre faptul că PNL și UMDR vor beneficia de mediatizarea semnării PNRR, în timp ce Cristian Ghinea și toți cei care, din țară, au stat în contact continuu cu noi, cei din Parlamentul European, și apoi cu Comisia Europeană pentru aprobare, nu vor apărea în „poză”
Ei, bine, pentru noi, în USR PLUS, „poza” e mai puțin importantă. Noi am intrat la guvernare și suntem gata să intrăm din nou la guvernare atâta timp cât împingem reformele și investițiile necesare pentru modernizarea României. Eu cred că, așa cum de exemplu n-am apărut în „poză” deși am fost co-raportor al Mecanismului de Redresare și Reziliență, și nici Cristian Ghinea n-o să apară acum în poză, ceea ce e important și trebuie să se întâmple e ca, indiferent de guvern, acel guvern să poată folosi experiența oamenilor care au pus planul pe masă.
Din acest punct de vedere, repet, interesul USR PLUS nu este să facă poze, ci să vadă cum reformele și investițiile sunt implementate.
N.r.: Ați urmărit negocierile noastre în Parlamentul European pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență. Ați urmărit și procesul de redactare al PNRR, realizat de Cristi Ghinea și echipa sa. Așa că știți cine a realizat acest pas unic pentru România. Oamenii știu cine a muncit și a împins lucrurile înainte. Iar pentru mine, pentru USR PLUS, ce câștigă România din toată munca noastră e mult mai important.
Condiția legată de un nou premier rămâne pe masă în cazul revenirii USR PLUS în coaliție
Sunt aceleași condiții pe care le-am prezentat și când am făcut programul de guvernare. Noi vrem ca anumite reforme cruciale pentru modernizarea României să se întâmple.
Discutăm aici de a pune în aplicare reformele care sunt de altfel avizate și recomandate de către CE în ceea ce privește justiția, discutăm aici de desființarea SIIJ și de a restabili independența justiției, discutăm de zona care ține de alegeri în două tururi, discutăm de lucruri care țin de reforma administrației publice, de desființarea pensiilor speciale, de echitate în sistemul de pensii. (…)
Până acum, însă, am simțit că aceste reforme nu sunt tratate serios de către celelalte partide. Dacă există o deschidere pentru a pune niște termene extrem de clare și foarte clar cum se implementează, atunci, da, vom reveni la guvernare și vom pune umărul pentru ca aceste reforme și investițiile conexe să fie realizate.
Despre solicitarea legată de un nou premier
Aici lucrurile sunt destul de clare. Noi (USR PLUS – n.r.) credem că, după ce am avut două situații în care încrederea noastră a fost pur și simplu evaporată, prin acțiunile premierului Florin Cîțu, condiția de a putea redobândi această încredere minimală este să discutăm de un alt premier, care să poată fi învestit cu încrederea respectivă. În acest moment, este ca în acea poveste cu Niculăiță Minciună. După ce vezi că de fapt ești mințit, începi să nu mai crezi când ți se spune că de data asta lucrurile vor fi mai bune. Deci nu putem să credem că există o schimbare așa, peste noapte, a unui om, care brusc ar trebui să ne dea încrederea că-și va respecta promisiunile și mai degrabă protocoalele semnate în cadrul coaliției. De aceea, condiția legată de un nou premier rămâne pe masă.