Am fost întrebat ieri, la Timișoara, într-o dezbatere cu colegii mei din USR PLUS: când va adera România la euro?
Răspunsul scurt este 2028, în condițiile în care, în 2016, ținta de aderare la euro era 2022.
Realist, însă, România va putea să aspire să adere la euro când ne băgăm mințile în cap și înțelegem că finanțele publice nu țin de egoul personal sau de o abordare de tipul rentelor, „cine câștigă ceva prin faptul că dăm bani de la buget”.
Nu vei putea adera niciodată la euro cu PNDL3!
Partidele clasice au acest comportament de a spune: „Noi dăm niște bani acolo, dăm niște bani în stânga, dăm niște bani în dreapta”, și nu dau din buzunarul lor, ci din al nostru, al tuturor. Atâta timp cât n-o să se înțeleagă că noi trebuie SĂ FACEM, și că nu trebuie să dăm, n-o să poți să aspiri la aderarea la euro. Asta nu este o chestiune tehnică, de calitate. Este vorba de disciplina guvernării în România.
Noi acum suntem în continuare cu politici de tipul „stop and go”, adică mai vine o guvernare, mai facem niște lucruri, apoi ne oprim, că a introdus cineva o chestiune pe justiție, iarăși tot ce înseamnă agențiile de rating se opresc și iar ne retrogradează, după care urmează o nouă perioadă mai bună în care vine USR PLUS opt luni și mai căpătăm puțină perspectivă de dezvoltare, apoi iarăși ne oprim cu capul în zid.
Ca perspectivă, cu o guvernare stabilă în care noi am seta niște reguli, la modul cel mai onest, cel mai devreme am putea să intrăm în 2026 în Mecanismul European al Ratelor de Schimb ERM II, și apoi în zona euro în 2028. Acesta este cel mai optimist scenariu în condițiile în care nu mai avem prim-ministrul de astăzi, intrăm la guvernare și suntem lăsați să așezăm țara pe făgaș.
Răspunsul scurt:
Explicația tehnică completă a aderării României la euro și concluziile (transcript de la minutul 1:09:28)
Aderarea la euro presupune, evident, pe de o parte beneficiile totale legate de finanțare mai ieftină, de lipsa de volatilitate, deci o inflație mai scăzută, niște lucruri foarte clare.
Pe de altă parte, aderarea la moneda euro ne reduce gradele de libertate de a interveni în economie prin deprecierea monedei naționale.
Ce înseamnă asta? Înseamnă că în momentul în care economia românească are un șoc asimetric – de exemplu suferă de un lucru pe care ni-l provocăm numai noi, în România, știu eu, o criză politică, sau pur și simplu, din presiunea pe care o ai între niște orașe care încearcă să ducă stindardul dezvoltării economiei și o zonă rurală pauperă, săracă -, ajustările pe care tu le poți face astfel încât să reglezi bugetul și modul în care se derulează activitatea economică se pot face prin depreciere de monedă.
În momentul în care convergența reală, adică puterea de cumpărare a românilor, ar deveni cât de cât similară cu media la nivel european, cu cât se întâmplă lucrul acesta mai mult și cu cât decalajele de dezvoltare în interiorul României sunt mai scăzute, cu atât și aceste dezavantaje de șocuri asimetrice sunt mai scăzute.
Dacă noi de exemplu intrăm în zona euro și avem niște vulnerabilități – să zicem, economia României este în picaj, dar țările UE sunt în creștere -, politica nu poate să fie decât una unitară. Și atunci noi o să fim într-o țară care ar fi avut nevoie inclusiv de măsuri monetare personalizate și nu mai putem să le dăm. Adică politica, evident, s-ar face la Frankfurt, de către Banca Centrală Europeană.
România, în acest moment, este departe chiar și de intrarea în Mecanismul European al Ratelor de Schimb ERM II, pentru că noi nu avem în acest moment o predictibilitate cu privire la mersul economiei. Nu avem o predictibilitate cu privire la scoaterea din sărăcie a populației.
Noi suntem în continuare cu politici de tipul „stop and go”, adică mai vine o guvernare, mai facem niște lucruri, apoi hait, iar ne-am oprit că iarăși a băgat cineva o chestiune pe justiție, s-a oprit toată lumea, iarăși tot ce înseamnă agențiile de rating se opresc și iar ne retrogradează, după care iar vine o perioadă mai bună în care vine USR PLUS opt luni, pac, mai căpătăm puțină perspectivă de dezvoltare și iarăși ne oprim cu capul în zid.
Deci n-ai cum să aspiri să aderi la moneda euro fără să ai o disciplină. Monetar, să zicem că BNR-ul face cum face. Dar pe partea fiscală și de soliditate a finanțelor publice trebuie să ai o disciplină similară.
Ori, la noi, și ăsta e un exemplu perfect: nu vei adera niciodată la euro cu PNDL3!
Pentru că în momentul în care inventezi niște bani pe care tu nu-i ai, ca să-i dai undeva fără să ai niște măsuri, deci discreționar, înseamnă că practic arunci o masă monetară, pe care nu o ai, deci o creezi, într-un mod în care (dacă ai masă monetară în expansiune) îți influențează inflația.
Deci tu pui o presiune pe inflație, pe care tu dacă ai avea o monedă comunitară, chestiunea aceea s-ar rupe undeva. Unde se rupe, în România, când nu avem euro? Evident, moneda națională o să ajungă la peste 5 lei. Și apoi lucrurile se atenuează, pentru că dintr-o sumă mai mare nominală tu de fapt cobori prin inflație.
Pe scurt, că am fost puțin prea tehnic: România va putea să aspire să adere la euro când ne băgăm mințile în cap și înțelegem că finanțele publice nu țin de egoul personal sau de o abordare de tipul rentelor, „cine câștigă ceva prin faptul că dăm bani de la buget”.
Partidele clasice au acest comportament de a spune: „Noi dăm niște bani acolo, dăm niște bani în stânga, dăm niște bani în dreapta”, și nu dau din buzunarul lor, ci din al nostru, al tuturor. Atâta timp cât n-o să se înțeleagă că noi trebuie SĂ FACEM, și că nu trebuie să dăm, n-o să poți să aspiri la aderarea la euro. Asta nu este o chestiune tehnică, de calitate. Este vorba de disciplina guvernării în România.
Și evident, disciplina guvernării este legată și de nivelul sub-național, care în acest moment este cumva învățat să fie dependent de nivelul național. În acest moment, procesul de dezvoltare nu se bazează pe resurse generate la nivelul subnațional. Timișoara încearcă în acest moment, de exemplu, să-și găsească resursele de dezvoltare în cea mai mare parte. Dar ai aproape 80% din UAT-uri din România care nu-și acoperă cheltuielile curente cu venituri curente.
E un fenomen care se perpetuează, în care majoritatea UAT-urilor sunt complet dependente de pixul politic, de decizia politică la nivel guvernamental. Și asta face ca politica din România să nu aibă nimic de a face cu elementul de disciplină economică pe care ar trebui să-l ai ca să poți să aderi la euro.
Ca perspectivă, cu o guvernare stabilă în care noi am seta niște reguli, la modul cel mai onest, cel mai devreme am putea să intrăm în 2026 în ERM II, Mecanismul European al Ratelor de Schimb, și apoi în zona euro în 2028.
Acesta este cel mai optimist scenariu în condițiile în care nu mai avem prim-ministrul de astăzi, intrăm la guvernare și suntem lăsați să așezăm țara pe făgaș.
