Legislația privind Transferul de Fonduri

Ieri am votat în Comisia de Economie și Afaceri Monetare în favoarea revizuirii legislației privind Transferul de Fonduri, o parte importantă a pachetului legislativ propus de Comisia Europeană pentru combaterea spălării banilor și finanțării terorismului #AML.

Așa cum am mai spus anterior, când mulți mi-ați scris îngrijorați de anumite reglementări privind piața monedelor virtuale, cred cu tărie în potențialul de inovare al criptomonedelor și în nevoia de a le integra din ce în ce mai mult în tranzacțiile noastre. UE ar trebui să facă tot ceea ce îi stă în putință pentru a facilita utilizarea criptomonedele de către cetățenii europeni de bună credință, să poată utiliza aceste tranzacții în siguranță și conform legii. Dar acest lucru vine și cu obligația de a ne putea proteja împotriva utilizării acestor monede digitale pentru finanțarea terorismului, fraude, procurarea și tranzacționarea de conținut de abuz sexual asupra minorilor sau spălare de bani.

În acest moment nu avem o legislație clară prin care să putem urmări transferurile de monede virtuale. Din acest motiv, legislația privind transferul de fonduri vine cu prevederi utile:

– cripto-activele pot fi urmărite și verificate în același mod ca și transferurile tradiționale de bani, iar tranzacțiile suspecte pot fi blocate – toate transferurile de monede virtuale vor trebui să includă informații despre sursa monedei și beneficiarul acestuia, informații care urmează să fie puse la dispoziția autorităților competente. Regulile acoperă, de asemenea, tranzacțiile din așa-numitele portofele negăzduite (o adresă de portofel virtual care se află în custodia unui utilizator privat).

– regulile nu se aplică transferurilor individuale, de la persoană la persoană, efectuate fără un furnizor, cum ar fi platformele de tranzacționare cu bitcoini sau alte monede sau între furnizori care acționează în nume propriu.

– propunem ca Autoritatea Bancară Europeană (EBA) să creeze un registru public al întreprinderilor și serviciilor implicate în cripto-active care pot prezenta un risc ridicat de spălare a banilor, finanțare a terorismului și alte activități criminale, inclusiv o listă neexhaustivă de furnizori conformi. Înainte de a pune cripto-activele la dispoziția beneficiarilor, furnizorii ar trebui să verifice dacă sursa monedei nu face obiectul unor măsuri restrictive și că nu există riscuri de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului.

Poziția mea asupra Regulamentului privind piețele criptoactivelor #MiCA.