Ziua Europeană pentru Viață Independentă: Premise și oportunități pentru persoanele cu dizabilități

Astăzi este Ziua Europeană pentru Viață Independentă. Un moment bun să reamintim tuturor că fiecare persoană trebuie să aibă șansa și accesul la oportunități care să-i permită să fie un membru productiv în cadrul societății, ceea ce constituie o premisă pentru o viață independentă.

Momentul actual constituie o șansă unică pentru a realiza o tranziție în mentalitate, prin care nu doar ajutăm persoanele cu dizabilități, ci și investim în ele.

Despre provocările accesibilității, barierele cu care se confruntă oamenii de lângă noi, dar mai ales despre posibilele soluții inovative, am vorbit astăzi la Forumul Național de Accesibilitate, organizat de Grupul de Inovație și Expertiză Socială (GIES) și Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAIS), cu sprijinul Asociației Naționale a Surzilor din România, Asociația Națională a Nevăzătorilor din România, Roll-A-Ramps, Step-Hear România, Biroul pentru Studenți cu Dizabilități (Universitatea Babeș-Bolyai) și Asociația MagiDream.

„Uniți în diversitate”

Săptămâna aceasta are loc Summitul Social organizat la Porto de către Președinția portugheză a Consiliului UE, iar duminică, pe 9 mai, sărbătorim Ziua Uniunii Europene. „Uniți în diversitate” a fost și rămâne legitimația Uniunii Europene. O uniune a egalității, în care statele membre depun eforturi să includă persoanele cu dizabilități în societate. Prin titlul summitului, președinția portugheză transmite că e timpul să trecem de la vorbe la fapte – “time to deliver”. Dar ce facem, între timp, în Parlamentul European?

Ca membru al Intergrupului pentru dizabilități, un obiectiv clar pentru orice propunere legislativă care ajunge pe masa mea este să mă asigur că persoanele cu dizabilități nu sunt lăsate în urmă. În practică, cel mai recent exemplu pe care pot să vi-l ofer este legat de certificatele COVID-19, adoptate de plenul Parlamentului European chiar săptămâna trecută. Grupul nostru, Renew Europe, a fost cel care a introdus prevederi ca aceste certificate să fie accesibile persoanelor cu dizabilități printr-un format cât se poate de simplu și ușor de înțeles.

Bariere

Și pentru că tot am adus în discuție acest aspect, mobilitatea, pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă, accesibilitatea joacă un rol crucial.

Viața persoanelor cu dizabilități este marcată de ceea ce găsesc la tot pasul, în lipsa accesibilității: bariere. Bariere pentru a folosi transportul public, bariere pentru a intra în clădiri sau bariere pentru a accesa informații. Bariere în ceea ce privește accesul la sănătate, educație de calitate, activități recreaționale, participare politică, bariere pentru găsirea unui loc de muncă.

Iar piața muncii resimte puternic lipsa de accesibilitate.

Un chestionar recent realizat la nivel european arată că 96% din persoanele cu dizabilități consideră că accesul lor la piața muncii fie este inadecvat, fie necesită îmbunătățiri. Realitatea de azi ne arată că multe persoane cu dizabilități își găsesc un loc de muncă exclusiv în ateliere create special și exclusiv pentru persoane cu dizabilități. În modul acesta, sunt ținuți la marginea societății, nu sunt integrați, câștigă mai puțini bani și le sunt garantate mai puține drepturi decât persoanelor fără dizabilități.

O cincime dintre persoanele cu dizabilități nu știu că legislația îi poate proteja

Ciclul vicios în care sunt prinse persoanele cu dizabilități nu se termină aici. Discriminarea care le afectează viața de zi cu zi nu are legătură doar cu circumstanțele medicale, ci rezultă din intersecția dizabilității lor cu genul, rasa, etnia, vârsta, religia, orientarea sexuală, background socioeconomic. De asemenea, orașele din România nu au realizat eforturi suficiente pentru a le facilita viața de zi cu zi persoanelor cu dizabilități care au nevoie, ca noi toți, să se aprovizioneze, să se recreeze, să se deplaseze la locul de muncă.

Persoanele cu mobilitate redusă au dificultăți enorme de a se deplasa în oraș, fiind nevoite fie să meargă pe stradă fiindcă trotuarele sunt denivelate, fie să facă slalom printre mașinile parcate care iau efectiv tot spațiul trotuarului.

În acest timp, doar 10% dintre persoanele cu dizabilități cred că legislația existentă îi protejează în fața discriminărilor, în timp ce 18% nici măcar nu știau că există legislație menită să îi protejeze în fața discriminărilor.

Soluții: să regândim modul în care privim situația persoanelor cu dizabilități și, de fapt, cum privim în general politicile sociale

Ce putem face în aceste circumstanțe pentru a elimina barierele menționate mai devreme, pentru a asigura participarea deplină în societate a persoanelor cu dizabilități, pe picior de egalitate cu restul cetățenilor?

Pentru început, trebuie să ne asigurăm că efortul remarcabil depus de Comisia Europeană este urmat de măsuri concrete aplicate de Statele Membre. Comisia și-a propus revizuirea legislației legate de accesibilitatea și respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, fie că vorbim de transport, de achiziții publice sau de servicii digitale.

Este evident că măsurile trebuie realizate de autoritățile naționale și cele locale, competențele Comisiei fiind limitate. Chiar și-așa, așteptăm cu nerăbdare lansarea centrului European de resurse AccessibleEU, menit să întărească coerența politicilor de accesibilitate din Uniunea Europeană, să ușureze accesul la informație și la bune practici implementate în diverse state membre.

De asemenea, dacă vrem cu adevărat să îmbunătățim traiul persoanelor cu dizabilități, trebuie să investim într-un alt domeniu cu potențial imens de dezvoltare și impact asupra nivelului de autonomie: cel al tehnologiilor asistive. Deocamdată, eforturile depind exclusiv de statele membre, ceea ce creează diferențe importante la nivel european – o singură țară, Irlanda, acoperă complet costurile tehnologiilor asistive, în timp ce alte state membre includ în texte legislative liste cu tehnologiile asistive care sunt acoperite prin fonduri publice, iar în România se oferă vouchere pentru achiziția tehnologiilor asistive.

Tehnologiile asistive pot fi un instrument care să contribuie la incluziunea persoanelor cu dizabilități în societate și pe piața muncii. Dar nu va fi suficient, suntem datori să facem mai mult, pentru că șansa persoanelor cu dizabilități la o viață independentă depinde de noi. Depinde de cum decidem să privim provocarea aceasta.

Putem să continuăm cum am făcut-o până acum, anume să avem politici separate: pentru problemele legate de sănătate, altele pentru cele legate de educație, altele pentru participarea în societate. Alternativa este să regândim modul în care privim situația persoanelor cu dizabilități și, de fapt, cum privim în general politicile sociale.

O persoană, un copil, o familie sau o comunitate cu dizabilități, parte a unei minorități sau aflată în risc de sărăcie sau excluziune socială are nevoie de un pachet întreg de măsuri ce privesc sănătatea, nutriția, asistența socială, educația, aptitudini pentru piața muncii. Dacă aceste măsuri sunt gestionate separat și individual, coeziunea socială va rămâne doar un mit.

Din acest motiv, propunem un model solid de coordonare, axat pe nevoile unei categorii, nu pe domeniile de intervenție. Această schimbare de paradigmă are nevoie și de o schimbare de abordare în ceea ce privește finanțarea acestor politici sociale. Avem nevoie de investiții care să combine fondurile publice cu finanțarea venită din sectorul privat, avem nevoie de investiții cu impact social. Când nu doar statul, ci și companiile investesc în accesibilitate, nu se mai poate vorbi de cheltuieli, ci de modalități de a ne deschide către un sector de angajați talentat și foarte motivat.

Iar rezultatul nu se va limita la profitul unui angajat sau angajator, ci vom beneficia la nivel de societate atunci când persoanele cu dizabilități trec de la a fi simpli receptori la a genera ei înșiși bunăstare.

De unde vin banii

Ne aflăm astăzi într-un moment unic pentru a realiza această tranziție în mentalitate, prin care nu doar ajutăm persoanele cu dizabilități, ci și investim în ele. Pandemia ne-a expus vulnerabilitățile și ne-a obligat să găsim o modalitate pentru a ne reveni, pentru recuperarea economică și, mai mult decât atât, pentru construirea rezilienței de care Uniunea Europeană și statele membre vor avea nevoie pentru a face față oricărei alte crize care poate apărea în viitor.

Așa se face că dispunem de un Mecanism de Redresare și Reziliență care poate finanța reformele și investițiile de care e nevoie pentru a asigura respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, pentru a promova participarea lor în societate, pentru a asigura integrarea lor pe piața muncii.

Pe scurt, depinde de noi să le asigurăm șansa la viața independentă pe care o merită.