Un expert independent român a ajuns la conducerea Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă

În luna iulie, am lansat către partenerii economici și sociali din România (sindicate, patronate și ONG-uri) o invitație de nominalizări pentru câteva posturi cheie din cele patru agenții europene din domeniul muncii și formării profesionale*. Am făcut mai multe propuneri de români cu expertiză reală și sunt bucuros că, cu sprijinul întregii delegații USR PLUS în PE, Vlad Mixich a fost votat în boardul EU-OSHA în calitate de expert independent din partea Parlamentului European conform Regulamentului (UE) 2019/126.

Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA), cu sediul în Bilbao, Spania, se ocupă cu dezvoltarea la nivel european a unei culturi și practici reale în siguranța locului de muncă. Propune politici de prevenție pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și abordează o serie lungă de problematici cheie pentru muncitorii și lucrătorii din România, de la termeni de referință pentru prevenirea afecțiunilor medicale provocate de locul de muncă (substanțe periculoase și cancerigene, afecțiunile nervoase sau respiratorii, etc.) la promovarea unor concedii medicale corecte și educația pentru sănătatea muncii.

Vlad Mixich, ales în consiliul de administrație al Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă este în prezent membru în conducerea Alianței Europene de Sănătate Publică și director al Observatorului Român de Sănătate. În ultimii ani a lucrat în mai multe țări europene ca expert al Comisiei Europene și în proiecte ale Băncii Mondiale, fiind activ în consolidarea și reforma sistemelor de sănătate. Absolvent al Facultății de Medicină din Timișoara, Vlad Mixich deține și un masterat în politici internaționale de sănătate de la London School of Economics and Political Science. În ultimul an, a predat și derulat activități de cercetare la Școala de Sănătate Publică a Universității Emory din Statele Unite, unde a colaborat cu Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC). În România, a fost consilier al ministrului Sănătății și vicepreședinte al Agenției Naționale a Medicamentului. Este o voce publică importantă în sistemul medical românesc.

___
* EUROFOUND (Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă), CEDEFOP (Centrul European pentru Dezvoltarea Formării Profesionale), EU-OSHA (Agenția Europeană pentru Securitate și Sănătate în Muncă) și ELA (Autoritatea Europeană a Muncii).