Transformarea unui program de reforme în cel mai important instrument al planului de redresară economică al UE

Sunt co-raportor al Parlamentului European pentru Facilitatea de Redresare și Reziliență (RRF) care are alocate 560 mld. de euro.

Vreau totuși să vă mai spun că nimic nu pică din cer și că responsabilitatea pe care am primit-o în Parlamentul European vine ca urmare a unei viziuni pe care am avut-o încă de la începutul mandatului.

Această Facilitate, așa cum o vedeți acum, este rezultatul a 6 luni de discuții purtate de mine și colega mea co-raportor din Comisia BUDG cu reprezentanți ai Comisiei și Consiliului UE pentru a transforma acest program în realitate. Vă spuneam, la începutul mandatului meu, că sunt Raportorul Parlamentului European pentru Programul de Sprijin pentru Reforme (RSP), o propunere a Comisiei Europene de a ajuta financiar statele membre să pună în aplicare reforme atât de necesare.

Ei bine, imediat ce a început pandemia, mi-am dat seama că acest program trebuie să joace un rol mult mai important în relansarea economică a Uniunii și am început să împărtășesc această viziune atât în relație cu conducerea Comisiei Europene, cu colegii din Parlament, cât și prin redactarea de editoriale la nivel european. Sunt mai mult decât onorat să fi contribuit la acest succes în contextul căutării de soluții pentru combaterea efectelor pandemiei. Ca să nu vedeți doar vârful icebergului și să înțelegeți de ce succesul și responsabilitatea sunt enorme, vă las aici un grafic care ilustrează toate demersurile echipei mele pentru a transforma o ambiție în realitate.

Fără speculații, ci doar cu multă muncă, perseverență și competență.