Categorii
Discursuri

Responsabilitate, decență și profesionalism – valori care au picat la vot în Parlamentul României

Responsabilitate, decență și profesionalism. Asta am propus astăzi în Parlament. Și am fost singurii care am propus o soluție.

Din păcate, parlamentari depersonalizați, instruiți pe bază de consemn politic, au votat să prelungească criza politică în care ne-au adus pe noi toți.

La audierea mea de ieri pentru portofoliul Finanțelor, am pledat, am insistat, ba chiar am rugat deputații și senatorii să conștientizeze că nu ne mai permitem să ne jucăm cu sănătatea oamenilor.

Prețurile la energie au explodat și iarna se apropie. Din păcate, ca de obicei, iarna va lua politicienii prin surprindere.

Pandemia ne-a dus și către o criză economică. Am negociat la nivel european o sumă istorică pentru România, bani prin care putem reduce decalajul dintre țara noastră și restul statelor europene.

Cu cât politicienii întârzie investirea unui guvern asumat și profesionist, cu atât mai mult se întârzie și adoptarea bugetului țării pe anul următor și începerea construcțiilor prin PNRR.

Timp de două ore, am răspuns ieri tuturor întrebărilor venite din partea deputaților și senatorilor din comisiile reunite de buget. Am explicat în detaliu soluțiile noastre pentru salvarea vieților oamenilor, pentru siguranța și bunăstarea lor.

M-am prezentat pregătit, deschis și profesionist din respect pentru români. Am demonstrat că noi nu ne jucăm cu sănătatea oamenilor, că nu ne prefacem, că avem un plan, o strategie și o viziune.

În programul de guvernare, am propus soluții urgente, responsabile și transparente pentru crizele pe care le traversăm. Dar și priorități pentru o construcție solidă.

Aveam șansa să demonstrăm că politicienii pun binele oamenilor în fața ordinului de partid. Din păcate, celelalte partide au votat după consemn, într-o logică pur distructivă. Cu zece excepții de parlamentari care au votat alături de colegii mei de la USR, pe care îi aplaud și le mulțumesc pentru verticalitate.

Un consemn al lașității și ipocriziei, în condițiile în care nu au propus vreo alternativă. E ușor să îi dai cuiva în cap, e greu să îți asumi responsabilitatea să faci lucrurile cerute urgent de români.

Ce avem de făcut mai departe?

Așteptăm ca președintele și colegii din coaliție să înțeleagă că sunt doar două alternative:

1. Refacerea coaliției cu un nou premier care să poată genera încredere și în care USR este gata să investească și să contribuie major, atâta timp cât avem un plan clar de gestiune a crizelor medicală și sanitară și de implementare a reformelor cheie pentru modernizarea României, cu prioritizarea PNRR.

2. Predarea guvernării unei coaliții PNL-PSD, adică un USL 2.0, care ar însemna de facto stoparea reformelor și declanșarea unei noi baroniade pe bază de bani publici. Evident, USR nu ar putea vreodată gira un astfel de dezastru.

Sper să existe suficientă înțelepciune pentru alegerea primei variante, pentru binele oamenilor și nu pentru egourile sau funcțiile politicienilor.

N-am intrat în politică pentru funcții. Am făcut acest pas pentru oameni, pentru că am simțit și simt că trebuie să pun expertiza mea slujba oamenilor și că le sunt dator să îi slujesc cu toată priceperea mea. Atât la nivel european, cât mai ales acasă, în România.

Acesta este jurământul pe care mi l-am asumat. Și care pentru mine nu are dată de expirare. Cu acest jurământ voi continua să lupt pentru oameni.