Dragoș Pîslaru

Introduction

Interviu despre problemele structurale ale sezonierilor români în Germania

Interviu despre problemele structurale ale sezonierilor români în Germania

Reporter dw.com: Sute de români care lucrează la un abator din Germania s-au infectat cu noul coronavirus. Tot în luna aprilie, un muncitor sezonier român care venise în Germania să culeagă sparanghel a murit în urma infecției cu acest virus. Ați anunțat pe pagina dumneavoastră de Facebook că vă alăturați demersului PLUS DIASPORA de a atrage atenția autorităților asupra necesității măsurilor pentru protecția sezonierilor români în străinătate. Despre ce fel de demersuri este vorba?

Dragoș Pîslaru: E firesc că m-am alăturat acestui demers, pentru că în atribuțiile mele în Parlamentul European, în calitate de coordonator al grupului Renew Europe în Comisia de Muncă și Afaceri Sociale, lucrez pe dosarul care are în vedere coordonarea sistemelor sociale – regulamentul 883. Este vorba de încercarea de a redefini legislația pentru a avea o mai bună coordonare în ceea ce privește mobilitatea lucrătorilor la nivel comunitar: tot ce înseamnă asigurări de sănătate, pensii, dar bineînțeles și sisteme de asigurări de șomaj. 

E vorba de niște probleme structurale legate de muncitorii sezonieri din România și alte state ale UE, care au devenit mai vizibile acum. Pe de-o parte, e vorba de contracte de muncă care nu sunt date muncitorilor înaintea plecării și de o serie de abuzuri, spre exemplu reținerea costurilor de călătorie, neexplicarea beneficiilor pe care le au în materie de asigurări sociale. Toate acestea sunt încălcări ale drepturilor lucrătorilor atât din perspectiva legislației statului respectiv, cât și din cea a legislației europene. 

Pe de altă parte, e complet inadecvat să auzi din mass-media de astfel de cazuri și să nu vezi o reacție promptă la nivel național. Aici nu mă refer doar la instituțiile de profil din România, ci și la cele din Germania, atât la nivel federal, cât și de land. De aceea, colegii din diaspora au inițiat o serie de scrisori către miniștrii din cele două țări. Încercăm să sensibilizăm autoritățile pentru aceste probleme atât la nivel comunitar, cât și la nivel de stat, și să le folosim ca vârf de lance nu doar pentru muncitorii români, ci pentru toți lucrătorii transfrontalieri. 

Cum se poate proceda concret în cazuri de acest fel pentru a-i ajuta pe sezonieri? 

Din perspectiva politicii interne, noi cred că avem o problemă generală de asumare a faptului că dacă cetățenii români au probleme fie de natură socială sau de muncă în alte state ale Uniunii Europene, aceste probleme sunt în continuare ale statului român. Dar statul român se cam spală pe mâini ca Pilat atunci când e vorba de problemele care nu sunt pe teritoriul țării noastre. 

România are niște mecanisme în acest context, cele mai dezvoltate sunt cele legate de ministerul de interne și colaborarea polițienească, acestea au fost apreciate la nivel comunitar, cât și de alte state membre. Însă în ceea ce privește resursele pe care le au atașații de muncă din statele membre – unde ai o singură persoană care trebuie să acopere tot (de la muncă până la probleme sociale, inclusiv practici legate de cerșit), mi se pare că investiția e mult sub nivelul de care am avea nevoie. 

În 2016, ca ministru al muncii, am schimbat legislația în domeniul inspecției sociale, introducând în premieră posibilitatea ca inspecția socială din România să facă anchete în alte state UE – bineînțeles cu acordul statului respectiv – pentru a-și face o imagine proprie asupra problemei, în loc să se bazeze numai pe raporturile unor ONG-uri de acolo. Acesta a fost un prim pas. 

Ce ar trebui să facem concret: În primul rând, să avem o campanie foarte solidă pentru a le explica oamenilor care sunt drepturile pe care le au, spre exemplu în privința contractelor, pentru că există această asimetrie de putere între angajatorul din vest, care oferă un salariu mai mare decât în România, și angajatul român, care e disperat să aducă un venit familiei, mai ales acum, în condiții de criză, ceea ce duce la abuzuri. În al doilea rând, e vorba de sistemul de plângere: dacă un cetățean român are probleme cu angajatorul său, ar trebuie să existe un mecanism prin care să fie foarte clar unde sună, cine îl ajută, ce capacitate are cel care îl ajută. În acest moment, nu se poate să te bazezi în acest context doar pe un om care acoperă o țară întreagă, sau chiar mai multe (în cazul țărilor nordice) – atașatul de muncă (din echipa unei ambasade – nota red.). 

Facebookul e plin de grupuri de diaspora care se plâng de tot felul de lucruri, dar din partea noastră nu există nimic pro-activ. În materie de reacție, România are mai degrabă politica struțului: bag capul în pământ și aștept să treacă. Știu că secțiile consulare fac tot ce pot, la fel și atașații de muncă și zona de colaborare din partea ministerului de interne. Dar e insuficient. 
Contează cum se raportează România la diaspora și la cetățenii români, care muncesc temporar în alt stat membru al Uniunii Europene. Criza aceasta arată că e nevoie de reforme structurale, care sunt necesare cu o populație de circa 4 milioane de români în alte țări europene. 

Până acum, tot ce am avut noi a fost mai degrabă un exercițiu de relații cu publicul. Nu cu festivaluri și reuniuni, în care se discută la modul general ce mai fac românii din diaspora, se rezolvă lucrurile, ci prin asumarea responsabilității față de concetățeni. 

Ce ar trebuie să facă Germania și alte state vest-europene, în care lucrează muncitori din România și alte state din estul UE, în contextul acestor probleme?

A existat o acceptare tacită din partea unor autorități din statele UE din vestul Europei a faptului că aceste probleme, pe care le au angajații temporari, sunt niște lucruri cu care să se descurce angajatorii. Cred că acesta e un lucru foarte grav.

Am remarcat că acum, în plină criză, există mai multă solidaritate decât oricând la nivelul sindicatelor și ONG-urilor din Germania. Ele au fost mult mai vocale în protestele lor privind aceste probleme ale muncitorilor români aflați în Republica Federală, decât am auzit să se fi protestat în România pe subiectul acesta. Mă bucur că există măcar acest tip de solidaritate pentru persoanele care au dificultăți. 

Reacția directă și baza scrisorii, pe care o pregătesc în perioada aceasta pentru autoritățile germane și la nivel comunitar, e alocarea de resurse suplimentare pentru verificările în acest domeniu și, bineînțeles, și pentru partea germană o campanie de informare cu privire la drepturile, pe care trebuie să le respecte angajatorii din Germania, care angajează forțele de muncă temporare. 

Pe partea comunitară, sunt implicat în negocierile pe dosarul 883, iar acesta e blocat tocmai pentru că există anumite neînțelegeri cu privire la încheierea ultimelor capitole, printre care cel legat de beneficiile pentru șomaj și notificarea dinaintea plecării în țara în care vei munci temporar, iar aceste două lucruri sunt legate direct de situația noastră. 

Acum, dacă un român care lucrează în vest se îmbolnăvește din cauza infecției cu coronavirus și are cheltuieli de spitalizare, practic în condițiile în care nu e foarte clar, care e perioada de calificare pentru ajutor de șomaj și asigurare, se poate întâmpla ca el să nu aibă niciun fel de resurse financiare, cu care să treacă prin această perioadă dificilă. Așadar, aș vrea să văd dosarul 883 încheiat / dacă nu acum, în perioada președinției croate a UE, în a doua jumătate a anului, când Germania va deține președinția. Mai ales în contextul acestor cazuri, aș aștepta de la autoritățile germane să preia leadership/ul în dosarul 883 și să arate că angajatorii germani nu își extrag doar beneficiile, când au nevoie de forță de muncă pentru sparanghel sau altele, ci că înțeleg că într-o piață comunitară, în condiții de solidaritate, trebuie să asiguri drepturile tuturor oamenilor care lucrează. 

Cum evaluați faptul că țări ca Germania aduc muncitori sezonieri din România în plină pandemie de coronavirus, cu zboruri speciale? 

Aici e un pic de ipocrizie din partea societăților vestice. E foarte ușor, din perspectivă politicianistă, să mergi pe filonul naționalist și să zici: Muncitorii străini ne invadează, ne iau locurile de muncă, se ajunge la “dumping social”. Dar dacă acum, în criza coronavirus, în Austria sistemul de asistență socială e paralizat pentru că nu vin românii, în Germania culturile agricole sunt paralizate că nu vin românii, se vede că e vorba de un dublu standard urât. Pe de-o parte vorbești despre “dumping social”, dar când ai nevoie urgentă de oameni, îi urci în avion, nu le asiguri neapărat niște condiții corespunzătoare, dacă poți, eviți dezbaterile comunitare și dacă apoi nu-ți convine, eventual le limitezi mobilitatea. 

Acestea sunt temele cu adevărat mari în Europa. Criza coronavirus le scoate în evidență, dar nu le-a generat. Ele sunt ceea ce se numește în limbajul medical condiții preexistente, și arată de fapt că tema invaziei muncitorilor din est în vest a fost una umflată, multe campanii electorale au fost duse pe această temă. Și iată că acum lumea tace, mai ales la nivelul politicienilor, care văd ce se întâmplă, dar nu schițează niciun gest de ajutorare a muncitorilor din est supuși unor riscuri crescute.