Categorii
Discursuri

Impactul COVID 19 asupra instituțiilor de îngrijire pe termen lung

În povestea tristă a COVID-19, situația instituțiilor de îngrijire este unul dintre cele mai dezastruoase capitole. O mare parte din statele membre ale Uniunii – trebuie să recunoaștem – au greșit și sper să putem avea, la un moment dat, o anchetă care să ne arate ce s-a întâmplat cu adevărat și de ce aceste centre au devenit și continuă să fie focare de infecție. Vorbim despre cei mai vulnerabili dintre cetățenii europeni, persoane care necesită îngrijire permanentă, persoane cu dizabilități sau persoane în vârstă care au fost efectiv abandonate în fața pandemiei. În absența oricărui plan de urgență, personalul de îngrijire a depus eforturi extraordinare și vreau să le mulțumesc, cu această ocazie, tuturor celor care au rămas la datorie în fața pericolului. Din păcate, însă, rata mortalității a fost extrem de mare. Comisia trebuie să lucreze cu statele membre pentru a găsi soluții în două direcții: un personal de îngrijire bine plătit și pregătit și centre moderne unde persoanele vulnerabile pot primi îngrijirea de care au nevoie în siguranță. Renew Europe, grupul nostru politic, militează pentru o regândire a îngrijirii și a centrelor de îngrijire în gestiunea comunităților pentru a ne asigura că nu vom mai avea situații de abandon al persoanelor vulnerabile în sisteme instituționalizate. În perioada următoare, trebuie să investim substanțial în crearea de acces și oportunitate pentru ca orice cetățean european care are nevoie să poată beneficia de îngrijire într-un mod sustenabil prin acces direct sau în cadrul comunității din care face parte, fără fi exclus social. Nu în ultimul rând, o industrie modernă a îngrijirii la nivel european poate avea beneficii atât pentru cei care s-ar bucura de serviciile ei, dar și prin crearea de locuri de muncă și impactul social benefic pe care l-ar avea. O strategie clară cu privire la îngrijire la nivel european este, doamnă comisar, imperativă.