Te bucuri acasă de drepturile sociale câștigate în alt stat membru al Uniunii Europene

În fiecare an, cel puțin 17 milioane de cetățeni UE traversează o frontieră pentru a munci sau studia în alt stat membru al Uniunii. Românii sunt printre cei mai numeroși, undeva la 2 milioane dintre aceștia.
Din păcate, mobilitatea securității sociale nu este la fel de simplă. Dreptul de a te bucura de pensie sau ajutor de șomaj înapoi la tine acasă, sau de asistență medicală sau alocații familiale nu este mereu uniform și nici ușor de obținut.
Acesta este scopul reviziei Regulamentului 883/2004 – Coordonarea sitemelor de securitate socială, pe care îl urmăresc pentru Renew Europe în Parlamentul European. Încă de acum un an, am pus digitalizarea pe agendă – toate drepturile acestea nu numai că trebuie să fie garantate pentru toți românii, dar trebuie să se obțină facil și rapid, din câteva clickuri.

Acum un an, toți ne spuneau că e greu, chiar imposibil.
În trilogul la care am luat parte ieri, 30 septembrie, alături de echipa de negociere a Parlamentului, având în fața noastră Consiliul UE și Comisia Europeană, nu a mai părut imposibil.

Suntem mai aproape decât oricând de a debloca ultimele capitole neterminate ale Regulamentului 883, o parte din ele folosind soluții sau compromisuri care au în vedere tranziția la digital.

Speranța mea este să pot livra această legislație către finalul lui 2020, urmând apoi o perioadă de implementare de-a lungul căreia, încet încet, românii vor descoperi că este în sfârșit posibil să se bucure acasă de drepturile sociale câștigate în alt stat membru al Uniunii Europene.

120568923_2818874071680908_2232731787461097542_o