Categories
Evenimente

Dezbatere Euranet Plus

În ultima săptămână la Bruxelles, înainte de vacanța europarlamentară, am avut ocazia să mă întâlnesc cu câțiva studenți la jurnalism de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, veniți în Parlamentul European în cadrul unei inițiative Radio România Internațional și Euranet Plus.

Am discutat cu ei informal despre activitatea mea în Parlament, iar apoi am avut o dezbatere înregistrată despre rezultatele alegerilor europarlamentare și motivația cetățenilor de a vota, care au fost subiectele cele mai importante din campania electorală și care sunt prioritățile Alianței USR PLUS, cum se pot obține informațiile pe teme europene și cum se pot contracara știrile false.