Categorii
Interviuri

Ce se poate face pentru reindustrializarea României? Interviu la ZF LIVE

Ce se poate face pentru reindustrializarea României? Am punctat săptămâna aceasta, la Ziarul Financiar LIVE, câteva dintre aspectele ce privesc politica industrială a României, în contextul în care Uniunea Europeană dorește reducerea dependenței pe care o avem față de producția industrială, concentrată astăzi departe de continent. 

Context

Reuniunea anuală a grupului Renew Europe, din care europarlamentarii USR PLUS fac parte în Parlamentul European, a avut loc la începutul acestei luni la Paris, în condițiile în care Franța preia în semestrul I 2022 președinția UE. În grupul Renew Europe, cea mai consistentă delegație aparține Franței. Am vrut, în mod evident, să discutăm la Paris despre viitorul UE, consultându-ne asupra poziției Franței în acest context.

Prima întâlnire am avut-o chiar cu președintele Macron, care a abordat trei subiecte importante.

  1. Decarbonizare, adică reducerea dependenței de combustibili fosili și în general reducerea dependenței pe care UE o are față de o materie primă care nu este abundentă, creând un avantaj competitiv altor blocuri.
  2. Al doilea lucru este transformarea digitală și ideea că cine va stăpâni datele, canalele de date și inovarea proceselor legate de date va fi câștigător pe termen lung.
  3. Industrie și autonomie strategică. Conceptul de autonomie strategică a tot fost în discuție și înaintea pandemiei, dar acum nu mai este doar geopolitică sau geoeconomie, adică UE să fie mai cu moț decât ceilalți, ci este vorba în subsidiar despre o autonomie tehnologică.

Asta înseamnă accent pe inovare și pe resurse antreprenoriale și publice care să fie deblocate pe câteva domenii cheie, permițând Europei să își controleze lanțurile valorice.

În România s-a discutat destul de mult ideea de a delocaliza industriile care fuseseră mutate în China, de a le aduce înapoi în UE, dar acesta este doar un aspect al acestei direcții de autonomie strategică.

Discutăm aici și de o uniune a apărării pe care să o putem avea și constatarea faptului că cheltuielile militare pe care statele europene le fac pot să ajute cercetarea-dezvoltarea în SUA, dacă cumpărăm de acolo, sau ar putea să susțină de exemplu inovarea atât de importantă în Europa.

Și toate prioritățile acestea vor fi puse pe masă în semestrul I 2022, un lucru confirmat de ministrul Economiei, al Finanțelor și al Redresării, Bruno Le Maire, care a spus foarte clar că tot acest Mecanism de Redresare și Reziliență la care am fost co-raportor pentru Parlamentul European este o premieră istorică de mobilizare și solidaritate și că ar trebui să fie cumva urmat de folosirea acestor resurse pentru reducerea dependenței industriale și tehnologice la nivel european.

Ultima întâlnire, cu ministrul delegat pentru Industrie, Agnès Pannier-Runacher, o persoană extrem de bine pregătită, venită din mediul privat, pune accent pe tehnologii cheie, o abordare existentă dinainte de pandemie, dar care capătă acum prioritate, cu împingerea competiției pe cele 14 ecosisteme definite în strategia industrială a UE, potrivit ultimei variante.

Am mai discutat la Bercy despre PNRR al Franței, unde constat cum discursurile politice sunt urmate de investiții masive, concrete, din PNRR și nu numai. Discutăm aici despre 5,1 miliarde de euro care deja sunt împinse spre reindustrializare prin PNRR într-o primă fază, urmând să fie încă 20 de miliarde de euro din bugetul național alocate în ceea ce numesc ei Al patrulea program de investiții pentru viitor.

Franța are în total 39,4 miliarde de euro granturi (5,1 miliarde deja primite prin prefinanțare) și 168,4 miliarde de euro de împrumuturi, pe care încă nu le-au accesat, vor aștepta să vadă dacă vor avea nevoie de ele. Să nu uităm că Franța se poate împrumuta pe piața internațională. Acești bani vor merge spre reindustrializare.

Reindustrializare și lanțuri valorice. Situația României, care nu mai are un minister de resort

Un lucru mai puțin știut este că în cadrul Ministerului Economiei nu avem personal care să poată să ducă conceptele de lanț valoric și reindustrializare și să vină cu politici publice în acest sens. O soluție este să folosim Instrumentul de Asistență Tehnică, un alt dosar pe care am fost raportor al PE, în care am inclus în mod explicit posibilitatea de a folosi resurse de la Comisia Europeană pentru a împinge tocmai elemente legate de relansarea economică.

În Ministerul Economiei condus de Claudiu Năsui existau inițiative în derulare în acest sens, ministerul a cerut Secretariatului General al Guvernului ca unul dintre obiectivele de asistență tehnică pentru perioada următoare și pentru care să cerem finanțare Comisiei Europene să fie tocmai sprijinul în sensul lanțurilor valorice și al reindustrializării.

Care sunt motivele pentru care nu avem personal care să poată să ducă conceptele de lanț valoric și reindustrializare și să vină cu politici publice în acest sens? Deprofesionalizarea aparatului administrativ din România în general, care s-a produs și la Ministerul Economiei – cu excepțiile de rigoare, oamenii entuziaști care au rămas pe baricade. Altfel, ministerul se transformase de fapt într-un gestionar al unor companii de stat sau al unor scheme de granturi, fără să împingă neapărat o viziune politică asupra industriei. (…)

În Ministerul Economiei există însă o direcție de politică industrială. În urmă cu câțiva ani, chiar am avut proiecte care să susțină o strategie de competitivitate de acest gen. Încă mai sunt oarecum izolați oameni care înțeleg aceste lucruri.

Ce rol ar trebui să aibă un Minister al Industriei / Reindustrializării într-o economie privată? Ce face Agnès Pannier-Runacher în Franța?

Rolul lui Agnès Pannier-Runacher este destul de clar. În primul rând, trebuie să știe ce se întâmplă în industria Franței, să facă o monitorizare a actorilor industriali, dar într-o abordare care nu mai este ca pe vremuri, legată de coduri CAEN și ce firme sunt și în ce domenii, ci să înțeleagă modul în care aceste companii sunt legate între ele. Asta este diferența fundamentală de paradigmă. Să vadă unde sunt aglomerări sau concentrări de activitate, unde există leadership la nivel global, care sunt relațiile de colaborare și dependență între economia franceză și economia europeană sau globală.

Foarte importantă este abordarea integrată: zona de inovare în Franța nu este decuplată de industrie. La noi zona de cercetare – inovare – dezvoltare a rămas uneori agățată de Ministerul Educației, acum de digital, dar una peste alta, la francezi, chiar dacă există o zonă separată a cercetării – inovării – dezvoltării, legăturile sunt foarte clare.

Mai concret, ce se întâmplă în acest exercițiu de strategie industrială la nivelul UE. Ce a făcut Comisia Europeană? S-a uitat la toate produsele care sunt importate în UE și care nu pot fi produse în UE pentru că nu avem ce ne trebuie. Și sunt 5200 de produse la nivel european.

Din cele 5200 de produse, s-a analizat care sunt cele care țin de domeniile tehnologice strategice, cele care determină tehnologiile viitorului. Și 6% dintre ele, 137 de produse, vin din ecosisteme sensibile. Discutăm aici de Sănătate, pentru că am descoperit în pandemie că UE avea niște domenii în care nu putea să gestioneze partea aceasta de luptă împotriva pandemiei, dar și în industrii care sunt energo-intensive, de exemplu baterii, superconductori etc.

Analiza arată că jumătate dintre ele provin din China, 52% mai exact, iar restul din țări în curs de dezvoltare, pentru că e vorba și de niște materii prime care ar trebui substituite într-un fel. S-a ajuns la a defini la nivel european, bob cu bob, care sunt materiile prime, substanțele, procesele care acum fac ca Europa să fie vulnerabilă.

În condițiile în care mai toate statele membre UE au un anumit nivel de intervenție pentru că constată că există un dezechilibru la nivel global și că China are intervenții masive de distorsionare a pieței și de încurajare a propriilor produse – ați văzut inițiativa America First pentru SUA, dar nu numai -, a rămâne neutru, chiar dacă într-o perspectivă doctrinară libertariană ar putea să pară util, ar însemna practic că te deschizi complet și ești complet vulnerabil în fața unor acțiuni făcute destul de bine calculate la nivel global.

România nu trebuie să mai fie un atelier de piese de schimb

Tendința la nivel european, spre deosebire de trecut, nu este să acționezi pe descriptiv, adică să privești spre lanțurile valorice existente, și să vezi cum ai putea să intervii ca să îl îmbunătățești, ci foresight, și aici e premiera, noutatea. Discutăm despre a privi către marile mutații ale lanțurilor valorice, și spre asta trebuie să tindem. Dacă vrem ca România să nu mai fie un atelier de piese de schimb și să putem intra în avangardă pe niște nișe, să nu simțim tot timpul că trebuie să îi prindem din urmă pe alții, trebuie să ne uităm care sunt aceste produse unde putem într-adevăr atrage investiții fundamentale.

Măsuri pentru reindustrializare. Ce ar mai putea produce România? 

În afară de grafit și grafen, propuse de fostul ministru (…) – chiar ieri discutam cu un europarlamentar provenit dintr-un oraș aflat la circa 20 km de niște mine de cobalt și nichel din Finlanda, o investiție monumentală pentru zona de baterii -, mai avem zona de hidrogen și industria chimică, unde încă mai avem experiență și tradiție și unde se pot face reconfigurări. Avem pe industria de sănătate niște capacități care ar putea fi reașezate ca să nu mai ajungem să fim dependenți de reactivi și alte substanțe care nu se găsesc în UE. Deci pe farma și sănătate avem un debușeu important.

Și mi-ar mai plăcea foarte mult, pe zona de energie, să ne uităm la zona de microelectronică, semiconductori, pentru că, chiar dacă noi ne-am dus în ultima vreme mai mult către zona de software, debușeul principal fiind pe zona asta de digital, mai sunt pe ici, pe colo, niște capacități interesante, e drept, nu prea conectate cu ce se întâmplă în România. Am putea să le gândim în niște circuite europene care să aibă sens.

În afară de acestea, sunt locuri, ecosisteme în care deja performăm și ar însemna să le împingem mai mult – zona de Inteligență Artificială, robot software, cybersecurity – că tot avem acum Agenția, noul Centru UE pentru Securitate Cibernetică, deci digitalul ar trebui să fie o zonă de avangardă pentru noi. Aici nu ar fi nevoie neapărat de o intervenție statală de a face ordine în domeniu, ci mai degrabă de a conecta între ele o serie întreagă de hub-uri și inițiative private care au avut succes.

Zona aceasta de clustere, digital hub, ar trebui să o ducem la nivelul următor, pentru că noi avem foarte multă inovare în digital, dar ea nu ajunge în economia românească. Se duce peste 80% în outsourcing. Deci ar fi acest dialog deschis cu industria și de a vedea în ce măsură se poate coordona mai bine.

Zona de industrii culturale și creative este mai degrabă în categoria ecosistemelor locale, dar foarte importante, pentru că nu discutăm aici doar de rachete, ci discutăm și de modul în care în jurul unor orașe mici care nu au neapărat accesibilitatea marilor aglomerări industriale se pot crea debușee tocmai prin faptul că ai industrii care pot presta la nivel european sau global folosind o platformă digitală.

Și mai avem zona de mobilitate – transport, unde spuneam mai devreme că ar fi bine să nu rămânem fabrică de piese de schimb. Avem o centură de producători care sunt în industria auto și care vor fi loviți acum de tranziția de la mașini clasice la electrice, sunt producători de cutii de viteză clasice, de ansamble electronice clasice.

Ce face restul Europei

La nivelul vestului Europei, unde resursele sunt mai bogate, discutăm despre foarte mulți bani din bugetele naționale care se dau în plus față de banii europeni pentru reindustrializare. Și aici România ar trebui cumva să se uite unde se duc banii ăștia și să poată să atragă capacitățile respective investiționale și de inovare înspre noi. Asta e fezabil. Dar trebuie făcut efectiv punct ochit, punct lovit, să stabilești zece lanțuri valorice maximum sau chiar mai puține de nișă și să te duci pe ele.

Inovare cu proiecte europene. Ce facem cu banii din PNRR

Sunt două modalități concrete prin care statul român poate interveni pentru a promova inovarea de o talie un pic mai mare. Prima este că poate să meargă și pe relații diplomatice și cu un pic de influență la nivel european, să creeze niște consorții în care să recomande și să împingă producătorii locali care au rezultate măcar parțiale care să dea credențialele, dar oricum să fie o chestiune de diplomație economică în spate care să monteze proiecte finanțate de la nivel european.

A doua, din punctul meu de vedere, este legată de instrumente financiare. Eu m-am bătut destul de tare ca în acest PNRR românesc să existe această dimensiune a instrumentelor financiare care să permită investiții majore în proiecte private care să fie mai apoi, evident, garantate cu bani europeni până în proporție de 70-90% (aici depinde de gradul de inovare). Deci practic să ia riscul de pe masă pentru partea asta de investiții.

Și atunci poți să montezi niște „vehicule de proiect”, cum le spun eu, pe care cumva o parte să cotizeze statul cu acești bani din instrumente financiare și atunci evident că poți să atragi restul de sume private. 

Nimic nu ne oprește, pe structura aceasta care va fi aprobată săptămâna viitoare, cel mai târziu, legată de PNRR. Un plan deja aprobat, informal.

La nivel tehnic, PNRR e aprobat, s-a intrat în consultare inter-servicii încă de acum mai bine de o săptămână, iar asta înseamnă că practic nimeni nu mai are nicio cerere de clarificări, acum se face raportul inter-servicii. Va intra în colegiul comisarilor, ca formalitate, iar acum lumea așteaptă data publică de lansare. De obicei, data de lansare coincide cu anunțul unei vizite a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în țara respectivă.

Sunt absolut sigur că prefinanțarea de 1,9 miliarde de euro va veni în acest an. Comisia Europeană este deja pregătită cu sumele din prefinanțare.

Chestiunea reindustrializării României este abordată în PNRR-ul României, dar din nefericire fragmentat. Energia e separată, digitalizarea separată, economia separată. La noi, fiind o negociere de coaliție, logica a fost mai degrabă de a pune niște elemente unul lângă altul decât de a regândi o viziune politică.

În ceea ce privește coordonarea, cel puțin un ministru delegat al Industriei ar trebui să avem. Nu sunt adeptul creării unor structuri administrative de dragul de a fi create, dar cred că ideea de a reașeza o direcție generală coordonat este necesară. Diferența fundamentală între Franța și România – care m-a frapat, și chiar mă bucur să împărtășesc asta cu voi – este calitatea înalților funcționari publici. Partea asta de profesionalizare și atragere a oamenilor care într-adevăr sunt competenți în domeniul ăsta este o prioritate. Deci spun DA creării structurii.