Angelica Petrov

Angelica s-a alăturat echipei noastre pentru a contribui la activitatea comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE), în special la proiectul de lege #eID, care are ca scop crearea Identității digitale europene.

Este pasionată de politicile în domeniul tehnologiilor informaționale și securității cibernetice, pasiune descoperită încă din facultate, în calitate de student de schimb al Universității Marymount din Statele Unite, an în care a avut oportunitatea să interacționeze direct cu experți din domeniu.

Anterior a activat în cadrul comisiei ITRE al Grupului Politic Renew din Parlamentul European, participând direct la un set de proiecte legislative din domeniul digital, precum  și în calitate de consultant al procurorului în cadrul Direcției tehnologii informaționale și combaterea crimelor cibernetice a Procuraturii generale din Republica Moldova.

Pe lângă experiența profesională directă, Angelica are în spate aproape șase ani de voluntariat în sectorul de tineret.

Angelica este licențiată în drept la Universitatea de Stat din Republica Moldova, studii completate cu un masterat de doi ani Erasmus Mundus în Securitate, Inteligență și Studii Strategice, la Universitatea din Glasgow, Marea Britanie, Dublin City University, Irlanda și Universitatea Charles din Cehia. Pe durata studiilor a înființat și coordonat echipa Universității din Glasgow în cadrul programului simulat de atacuri cibernetice UK 9/12 Cyber Strategy Challenge, în cadrul căreia s-au clasat în semifinale și au primit premiul pentru cea mai bună strategie politică prezentată.

Experiența profesională acumulată până în prezent și pasiunea față de noile inovații tehnologice au motivat-o să se alăture echipei pentru a contribui direct la dezvoltarea unei identități europene digitale sigure, care asigură mobilitatea și simplifică viața tuturor cetățenilor Uniunii Europene.