Alegeri interne pentru filialele județene ale Partidului PLUS

Orice construcție solidă, menită să dăinuiască, are la bază o fundația rezistentă. Asta facem la PLUS în aceste zile, construim un partid bazat pe valori și pe principii solide, cu oameni implicați și dispuși să se dăruiască în folosul comunităților din care fac parte.

Sâmbătă și duminică am fost în calitate de coordonator regional pe regiunea de N-V în Maramureș și în Bistrița unde au avut loc alegeri interne pentru Filialele Județene ale partidului.

Am asistat la două dezbateri ale candidaților care mi-au demonstrat că avem în partid oamenii care vor schimba țara, oameni care sunt la prima experiență politică dar care pot oricând face față unei competiții electorale.

Oamenii aceștia au pus pe masă proiecte pentru comunitățile din care fac parte cum nu am văzut până acum la politicienii din România. Sunt convins că vor face treabă bună în județele lor pentru că au viziune și sunt competenți.

Le urez mult succes în noul mandat echipelor câștigătoare din cele două județe și îi asigur că le voi sta alături în demersurile lor de la nivel local.
Sunt mândru să fac parte din asemenea echipe.

Echipa din Maramureș:

  • Președinte: Florin Barbur
  • Biroul Județean: Robert-Francisc Nagy-Spiller, Crișan Codrin, Gheorghina Marian, Horia Buhan, Ruxandra Diaconeasa, Mandita Baias, Samuel Moldovan, Adrian Mihai Szabo
  • Comisia de Integritate: Lia Pop, Brian Cristian, Simona Ratiu
  • Comisia de Cenzori: Mihaela Oana Nistor, Elisabeta Pop, Vasile Vlad Ghiță

Echipa din Bistrița:

  • Preşedinte: Lorant Sas
  • Biroul Judeţean: Laura Tudor, Monica Halaszi, Anamaria Bretfelean, Alin Dolha, Iacob Pop, Laurențiu Emil Istrate, Danuț Pop, Gavrila Domide
  • Comisia de Integritate: Liliana Ruxandra Popitean, Mircea Octavian Dura, Cătălin Cocian
  • Comisia de Cenzori: Aurora Moldovan